Congresul diasporei

20-22 august 2021

DOR, mai aproape!

08-17 august 2021

Zilele Diasporei

08-22 august 2021

News and Events

Acord de colaborare între Biroul relații cu diaspora și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
News
19.08.2021
Acord de colaborare între Biroul relații cu diaspora și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

În data de 4 iunie, curent, a fost încheiat Acordul de colaborare între Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.

 

La ceremonia de semnare au participat reprezentanți ai ambelor instituții la nivel de conducere, dar și ai altor structuri USMF: Departamentul de Cercetare; Centrul de cercetare în domeniul sănătății și biomedicinei; Centrul de suport al proiectelor, Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate (INCMS).

 

Scopul Acordului constă în promovarea recunoașterii potențialului diasporei medicale pentru dezvoltarea țării de origine. Au fost trasate următoarele obiective comune:

abordarea comprehensivă şi eficientă în relaţiile cu diaspora medicală;
dezvoltarea platformei DiaMed.MD în calitate de instrument de comunicare și implicare a diasporei medicale;
implementarea activităţilor de interes comun în domeniul comunicării, cooperării și schimbului de informații și opinii între diaspora medicală, USMF „Nicolae Testemițanu” și Biroul Relații cu Diaspora;
înființarea Comitetului de consultare Diaspora medicală – USMF „Nicolae Testemițanu” și participarea BRD în calitate de membru observator fără drept de vot.
 

Un rol aparte îl are dezvoltarea și consolidarea DiaMed.MD – Rețeaua Diasporei Medicale originare din Republica Moldova. Prin susținerea acestei initiative, BRD își propune crearea unui mecanism permanent de cooperare între comunitatea medicală constituită din conaționalii noștri care activează în afara țării, Guvernul RM, mediul academic și tinerii din RM care studiază medicina peste hotare, facilitând implementarea unor activități comune în sfera consultării propunerilor de politici, cercetării și inovării – publicații, proiecte, schimb de opinii etc.

 

Rețeaua DiaMed.MD este deschisă tuturor conaționalilor antrenați în activități de cercetare, didactică, clinică în domeniul medicinei peste hotare. Doritorii se pot înregistra la următorul link: 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdnBJqyDzcgaECvQOytdmRDSEgTkUFdUGkRj9LFoZAvYhBnkg/viewform

 

Proiectele câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub
News
19.08.2021
Proiectele câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub

Biroul relații cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat anunță lista beneficiarilor, ale căror proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice DIASPORA ENGAGEMENT HUB (DEH).

 

În urma evaluării şi selectării, comisia a desemnat 6 proiecte câștigătoare din dosarele depuse în perioada 22 martie – 18 aprilie 2021, după cum urmează:  

 

Subprogramul Reîntoarcerea profesională a diasporei:

Elena Dragalin (SUA) – „B-Eco”
 

Subprogramul Proiecte inovative ale diasporei:

Dana Muntean (Marea Britanie) – „Program de ghidare profesională MentorME Job Accelerator”
Irina Postolachi (Franța) – „Continuitatea pedagogică, gestionarea resurselor online și modele utillizabile internaționale privind educația lingvistică (Limbi Straine) și educația interculturală (Arte) în perioada pandemiei de Covid-19”
Dorin Lozovanu (Germania) – „Cartografierea on-line a diasporei: noi metode și rezultate”
 
Subprogramul destinat tinerilor din diasporă:

Steluța Mazilu (Canada) – „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”
Nicolai Ialanji (Federația Rusă) – „Dezvoltarea brandului “Satul Copceac” pentru promovarea produselor locale, turismului și diasporei”
 
Conform regulamentului de aplicare la subprogram, proiectele selectate întrunesc toate condițiile și au scopul implementării în Republica Moldova a proiectelor și activităților profesioniștilor din diasporă de transfer a capitalului uman și a experienței profesionale pentru dezvoltarea academică, socială și economică a Republicii Moldova, precum și a proiectelor și activităților cu caracter inovator din diferite domenii, bazate pe transferul de cunoștințe, experiențe și bune practici internaționale, inclusiv implementate de tineri din diasporă. Acestea vor fi finanțate cu suma de 40 mii și, respectiv, 50 mii lei per grant.

 

Granturile urmează a fi acordate din bugetul de stat, precum și din resursele proiectului „Consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării” în faza a II-a, finanțat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

 

DEH este un program de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din Republica Moldova aflați peste hotare, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Scopul programului este de a-i susține pe moldovenii din străinătate în implementarea ideilor lor în Republica Moldova și de a pune în valoare capitalul uman al diasporei.

Virtual Map

Asociațiile diasporei
Centre educaționale
Legal persons

Frequently asked questions

În coresp.cu art.3621alin.4 din Cod.penal, Victima migrației ilegale e/e absolvită de răspundere penală pentru faptul intrării, șederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieșirii de pe acest teritoriu, precum și pentru faptele de deținere și folosire a doc.oficiale false în scopul organizării migrației sale ilegale.
Actele necesare pot fi depuse la CNAS sau la instituţia competentă a altui stat unde are domiciliu:
 - actul de identitate valabil la momentul depunerii cererii, 
- carnetul de muncă,
- diploma de studii superioare la secţia zi realizate până la 01.01.1999 (după caz),
- diploma de licenţă sau certificatul privind realizarea studiilor postuniversitare de rezidenţiat (după caz),
- livretul militar (după caz),
- certificatul de căsătorie (după caz),
- certificatul/adeverinţa de naştere a copilului (după caz),
- certificatul de schimbare a numelui, prenumelui (după caz),
- rechizitele bancare ale contului bancar deschis pe teritoriul altui stat (IBAN; SWIFT; VALUTA) – să  fie menţionat obligatoriu, dacă nu este indicat , răspunsul nu este corect!
- procura (după caz)
Pe teritoriul Republicii Moldova, vânzarea/cumpărarea valutelor străine se efectuează prin intermediul băncilor licențiate, unităților de schimb valutar sau persoana
juridică rezidentă ce prestează servicii hoteliere. Utilizarea, în operațiunile de schimb valutar cu persoane fizice, a numerarului în valută străină sub formă de monede metalice rămâne la discreția unității de schimb valutar
În conformit.cu art.1 alin.4 din Legea 269/1994 în cazuș în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, e/e necesar consimțământul, exprimat prin prin declarație, al ambilor părinți ale căror semnături se legalizează notarial, iar în cazul altor reprezentanți legali consimțământul acestora, exprimat prin decizie  a autorității tutelare. Nerespectarea preved.legale indicate supra poate duce la atrag.la răspundere penală p/u scoaterea ilegală a copiilor din țără în temeiul art.207 Cod penal.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării asigură elaborarea, promovarea și dezvoltarea politicilor în domeniul autentificării, recunoașterii și echivalării actelor de studii și a calificărilor. Direcția Cadrul național al calificărilor, subdiviziune structurală a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, are competența stabilirii și actualizării sistematice, în conformitate cu cerințele naționale și internaționale, a cadrului normativ privind procesul de autentificare, echivalare și recunoaștere a actelor de studii și a calificărilor și monitorizarea realizării acestuia. Actele de studii pentru recunoaștere, echivalare și autentificare (cu excepția recunoașterii și echivalării perioadelor de studii pentru continuarea studiilor în învățământul național) se depun la Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE) al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Conform Hotărârii Guvernului nr.202/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului de implementare a Programului Prima Casă, beneficiarul programului trebuie să fie angajat în câmpul muncii în Republica Moldova și să dispună de venituri din surse oficiale
Comercializarea monedelor comemorative/jubiliare se efectuează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. Băncile licențiate stabilesc independent prețul de vânzare a monedei comemorative, care nu va depăși cu trei la sută prețul stabilit de Banca Națională a Moldovei.

Provides experience in RM institutes

BRD este subdiviziune a Cancelariei de Stat, în subordinea directă a Prim-Ministrului și coordonează politicile de stat în domeniul diasporei, creată prin HG 780 din 19 octombrie 2012.

Write

Grupuri Diaspora

Localitati infratite
0 Members
DOR 2017-2020
701 Members
DOR 2014
183 Members
<3 FAMILIA DOR <3
47 Members
<3 FAMILIA DOR <3
20 Members
eusuntmoldova
561 Members
PLDM în diasporă
664 Members
Profesorii din diaspora Republicii Moldova
41 Members
Diaspora împotriva COVID-19.
17000 Members
Asociatiile Diasporei MD
2100 Members
Românii şi Moldovenii din toata Europa
1400 Members
PRIETENI DIN MOLDOVA
760 Members

E-learning

Tips on the usefulness of the Platform

Send

Partners

Useful Links